Dialoguri

Standard

 

Ne întorceam agale de la plimbarea de seară. Se înnoptase de-a binelea, iar Ciprian şi David erau încă în parc, pentru că meciul de fotbal s-a lăsat cu prelungiri. În mijlocul unei discuţii, aşa, ca între fete, Riana mă întrerupse:

Riana:  Unde sunt stelele?

Erau chiar deasupra noastră. Orizontul ne era limitat de siluetele blocurilor, dar când i-am îndreptat privirea drept în sus a zărit şi ea luminiţele.

Ce îşi doreşte un copil când admiră un astfel de tablou? Îşi doreşte să ajungă până acolo ca să atingă cu mâinile lui ceea ce vede.

Raiana: Vreau să mergem până la stele!

Am fost foarte fericită să-i pot spune că va veni o zi când o să ajungem şi la stele. Am început să îi explic eu, cât de copilăreşte am putut, că visul călătoriei în univers se poate împlini.

După toate explicaţiile mele, mă întrebă cu gravitate:

Riana: Păi unde este scara?

Ce detaliu important îmi scăpase! Noroc cu talentul Rianei de a pune întrebări.

***

Într-o dimineaţă, Riana apăru în sufragerie trăgând de ochi să se deschidă şi de cum îl văzu pe Ciprian stând pe un scaun, se îndreptă spre el împleticindu-se. Scenariul este cam acelaşi în fiecare dimineaţă. După ce se cocoţă în braţele lui începu tachinarea:

Ciprian: Vai, ia uitaţi-vă Riana are două mâini! Dar de ce îţi trebuie două?

Riana, ridicând întâi mâna dreaptă, apoi pe cea stângă: Păi cu asta te ţin pe tine de mână şi cu cealaltă pe mama.

Ciprian: Şi atunci de ce ai doar un cap?

Riana: Eu n-am văzut oameni cu două capuri.

***

După povestirea de dimineaţă despre nevăstuică

Riana: Dar ea nu are mamă?

Mama: Păi în povestire nu spune nimic de mama ei. Poate a murit.

Riana: Dar tu o să mori?

Mama: Dacă nu va veni Domnul Isus până voi ajunge bătrână, voi muri.

Riana: Şi atunci cine o să ne mai pună masa? Cred că tata sau bunica.

 

Şi câte şi mai câte lucruri ne întreabă, şi câte constatări sincere şi surprinzătoare ne împărtăşeşte. Cineva mai înţelept spunea că adulţii care au copii, ajung să afle cât de numeroase sunt lucrurile pe care nu le ştiu.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s