Isprăvi la început de toamnă

Standard

Mă bucur că pe lângă toamna nou venită nu s-au strecurat şi ploile şi frigul. Iubesc lumina soarelui de octombrie şi căldura lui potolită. Ca să ne bucurăm în tihnă de ele, am petrecut o săptămână la bunici, la Câmpina. Din curte soarele se vede altfel şi pe lângă el, se mai văd şi nucile prin copac sau prin iarbă, strugurii pe boltă, Azor făcând slalom printre roţile sau picioarele ce populează teritoriul lui, se mai aude vecinul junior  gângurind, se găsesc o mulţime de jocuri şi jucării, beţe, ciocane, pietre, robinete şi muultă apă de udat florile sau hainele. La bunici şi somnul e altfel, saltelele sunt mai elastice, numai bune de sărit până la tavan, cărţile mai uşor de răvăşit, mâncarea mai gustoasă ca acasă şi timpul mult mai scurt. În primul rând ne aşteaptă râul. O mai fi având pietre? Apă avem şi în parcurile citadine, dar ne lipsesc tare mult pietricelele, să aruncăm în neştire sau să construim baraje. Da, el ne aştaptă mereu acolo, cu tot atâtea pietre, dar mai greu accesibil, căci ultima bucată de drum s-a transformat în curte de intreprindere. Ne-a primit însă cu mai mult drag şi ne-a răsplătit cu linişte de apă curgând. Atât de odihnitor ne-a fost popasul că David a reuşit pentru prima dată să urce panta abruptă şi lungă de întoarcere acasă, fără să mai coboare de pe bicicletă.

Avem de cărat şi lemne, căci copacul cel bătrân s-a lăsat doborât de o furtună. Ehe, şi ce stup ascundea în trunchiul lui găunos. Biografia nucului bătrân, începută în grădina de la Proviţa, se intersectează cu a noastră în curtea de la Câmpina, mergând împreună de la camionul cel încăpător oprit la poartă, până în magazia din spatele grădinii. Ce noroc, să poţi fii de folos şi după ce nu vei mai fi în viaţă! Dar noi vrem să fim şi acum de folos, căci nu ştiu exerciţiu mai bun pentru sporirea stimei de sine, decât sentimentul că eşti util. Aşa că mergem şi la adunat de mere, din care tataia ştie să facă un must foarte gustos şi sănătos. Ce bine o să ne prindă la iarnă! Adunăm şi nucile căzute prin iarbă şi le aşezăm frumos în lădiţe la uscat. După atâta treabă, curtea trebuie măturată. Ne înarmăm cu mături şi mângâiem frumos fiecare petec de trotuar, până la poartă.

Dimineţile ni le petrecem povestind şi discutând. Când îi spun lui David despre iubirea pentru bani, mă uimeşte cu nedumerirea lui: “Cum ai putea să iubeşti banii, că doar nu sunt oameni?” Iar în urma întrebării: “De ce Satana a căzut de pe acoperiş şi i-a fost ruşine să Îi ceară ajutor Domnului?” am început şi eu să-mi pun întrebări cu privire la talentul meu de povestitor.

În pauza de prânz, Riana îşi face conştiincioasă somnul, timp în care David se vaită: “Eu nu pot să fac nimic! N-am cu cine să mă joc!” Dar nu se gândeşte nici o clipă să se culce.

Seara facem bilanţul zilei şi împărtăşim impresii. Este destul loc şi pentru complimente. Închid lumina şi merg să trag draperiile cele întunecoase, timp în care David mă admiră: “Parcă eşti un mare chin!” Sper totuşi că a vrut să spună manechin. Ne culcăm cu toţii obosiţi  dar împliniţi.

Când vine ziua plecării acasă, Riana primeşte cu entuziasm vestea, în timp ce David protestează: “La Bucureşti n-am grădină, n-am nimic!” Parcă eu aş avea, dar deocamdată aici este “acasă”.

 

Anunțuri

Un răspuns »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s