Arhivele lunare: Septembrie 2011

Consiliere vocaţională

Standard

 

Într-o zi însorită de concediu, David ne-a anunţat în consiliul familial: „Eu şi Riana ne vom face poliţişti când vom fi mari!” Iar Riana încuviinţă hotărâtă. Să nu întrebaţi de ce poliţişti? Copiii au argumentele lor, greu de înţeles de către cei mari, pentru a se face doctori, şoferi, mirese, musafiri, bone şi ce mai vreţi.

Săptămâna trecută, un eveniment reperat de Ciprian s-a înscris perfect în programul nostru de lărgire a perspectivei vocaţionale: ziua pompierilor. Cum comunicatele de presă ale Ministerulu Administraţiei şi Internelor proclamau ziua porţilor deschise în toate unităţile de pompieri, ne-am ales-o şi noi pe cea mai la îndemână. Deşi am ajuns acolo după miezul zilei, domnul de la poarta s-a uitat luung la noi când i-am spus că vrem să vizităm unitatea. În fine, după nişte telefoane date, a venit un domn binevoitor care ne-a invitat în curte şi apoi ne-a condus în turul instiuţiei. Pe David l-a impresionat cel mai tare maşina cea nouă parcată în faţa garajului. Împreună cu Riana a urcat la volan, au udat florile cu furtunul de pompieri, au probat căştile şi măştile de oxigen, am văzut cizmele şi pantalonii aliniaţi pentru a fi îmbrăcaţi în cea mai mare grabă.

În drum spre casă David mi-a spus că s-a răzgândit: vrea să se facă pompier. Mă gândeam şi eu că e mai tentant să stai la volanul unei maşini dotată cu cele mai interesante lucruri din lume: sirenă, furtune cu apă, târnăcop, scară, zeci de butoane şi manete şi să treci ţanţoş la culoarea roşie a semaforului iar toate maşinile să se dea în lături ca să-ţi facă loc.

Anunțuri

Zi de vară până-n seară

Standard

Marţi m-am trezit cu două ore înaintea soarelui, ca să văd dacă el face înviorare înainte de a se urca pe cer de-i aşa de roşu când răsare. Şi aşteptând să-i văd faţa îmbujorată, m-am achitat de câteva îndatoriri gospodăreşti. Când s-au trezit ai mei, eu mă pregăteam să îmi continui somnul, deci mi l-am trecut în lista dorinţelor neîmplinite şi m-am apucat din nou de treabă: pus masa, făcut paturi, strâns masa, spălat vase, schimbat copii…Puţin după ora nouă am ieşit din casă pentru plimbarea de dimineaţă. Cum traseul ales ne-a dus chiar în vecinătatea unui ştrand, am deviat puţin ca să inspectăm locul şi condiţiile oferite în eventualitatea unei vizite ulterioare prelungite. Prima impresie a fost bună, iar insistenţa lui David nu cunoaşte margine când vine vorba despre o ocazie de bălăceală, aşa că ne-am întors acasă după echipament. Până am rezolvat câteva urgenţe, până ne-am odihnit şi ne-am echipat, soarele a trecut de partea cealaltă a cerului. Nici la ştrand lucrurile nu mai erau la fel cum le găsisem la prima întâlnire: numărul de vizitatori crescuse considerabil, prin urmare şi apa se murdărise. Dar poţi să le întoarci acasă pe broscuţe de pe marginea apei fără să se fi scăldat in ea?! Ne-am luat inima-n dinţi şi…bâldâbâc! După un timp Riana, mare imitatoare, a făcut un plonjon în apă de pe marginea bazinului, fără să mă fi avertizat. S-a ales cu o sperietură si ceva apă luată la bord. A mai făcut vreo două imprudenţe care au convins-o că e timpul să iasă din apă şi să îşi facă somnul de prânz, peste care sărise. David a fost o broscuţă veritabilă: a făcut sărituri încontinuu. Numai că după un timp a început sa viziteze toaleta dubios de des, deşi rezerva noastră de apă potabilă nu prea scăzuse. A durat ceva vreme până ce mi-am dat seama îngrozită că fiecare săritură însemna şi o gură de apă înghiţită. Vezi ce înseamnă să omiţi cursul de protecţia jocului? Nu a mai durat mult şi ştrandul şi-a încheiat programul. Aşa am reuşit şi eu să-l scot pe David de acolo. Deşi cele patru ore petrecute în apă ar fi trebuit să ne epuizeze, tot am mai trecut pe la un loc de joacă pe uscat. În drum spre casă am intrat în toate farmaciile ca să iau un leac preventiv pentru musafirii pe care i-am fi putut lua din apă. N-am găsit nimic, dar am făcut un ceai cu plantele pe care le-am găsit pe-acasă şi ne-am mai scăldat o dată. Cât eu am pus masa, David a ţinut să ne arate cel mai important lucru pe care îl învăţase. Postat în uşa băii o întâmpină pe Riana: „Cinci lei intrarea!” Să mai spun că au adormit imediat ce au atins perna?

Eu am rămas să fac inventarul: un soare roşu, doi copii dormind, o sufragerie răvăşită, o masă nestrânsă, o cadă plină cu ceai de jucării, un soţ încă la servici.