Arhivele lunare: Iunie 2011

Diagnostic

Standard

 

Într-o dimineaţă David s-a trezit indispus. Primul lucru pe care îl fac în astfel de situaţii este să identific cauza acestei stări de spirit. Ar putea fi vorba de un vis urât, de o dorinţă rostită sau nu, dar neîmplinită, de odihna insuficientă sau de o problemă de sănătate. Aşa că am început cu ultima variantă:

„Te doare ceva, David?”

„Mă doare inima”, îmi răspunse indicându-mi umărul drept.

M-a amuzat foarte tare răspunsul lui, dar mai târziu, rememorând întâmplarea mi-am dat seama cât adevăr ascunde el.  Morocănoşii, irascibilii, durii sunt suflete care nu au simţit în copilărie ce înseamnă să fii iubit şi nu au învăţat să îşi arate dragostea. Prin comportamentul lor, deşi  indică spre altceva (un cot sau mai ştiu eu ce), ar vrea să spună de fapt: „Mă doare inima!” Oamenii care sunt cel mai greu de iubit au cel mai mult nevoie de dragoste.

Anunțuri

Ziua independenţei

Standard

Prin toamna anului trecut, la insistenţele verişorilor, David mi-a cerut sa-i pun pedalele la bicicletă. Eram la Campina, aşa că l-am rugat pe tataia să ne ajute. Ne-am învârtit puţin în jurul ei, dar până la urmă acţiunea noastră a fost încununată de succes. Când a fost vorba însă de încălecat pe bicicletă, au început problemele. A trebuit să insist puţin până am reuşit să-l determin să încerce şi varianta cu pedalele, dar tot degeaba. Puştiului meu nu-i plac deloc noutatea şi riscul. Nu a făcut mai mult de două ture de curte şi mi-am dat seama că nu se va mai atinge de bicicletă în această formă, aşa că a doua zi pedalele au dispărut din nou. Anul acesta, cam pe la jumătatea lunii aprilie şi-a adus aminte de pedale şi le-a cerut din nou. Fiindcă noi eram în Bucureşti, iar ele la Câmpina, a trebuit să facem apel la răbdare. Într-o vineri am ajuns târziu la bunici, a mai trecut şi sâmbătă şi duminică dimineaţă, Ciprian s-a pus pe meşterit. Când mai avea puţin de lucru, am constatat că David dispăruse, iar uşa casei era încuiată, cu noi pe dinafară şi el înăuntru. Noroc cu tataia care avea o cheie de rezervă că altfel nu-l scoteam curând din ascunzătoare. Cu ceva ezitări şi cu ajutorul lui Ciprian, biciclistul nostru a mai făcut două ture de curte. Întorşi în Bucureşti, am repetat exerciţiul prin parc. Echilibrul pe bicicletă era deja învăţat, pedalatul era problema. După vreo 15 minute, eroul nostru şi-a luat zborul de lângă noi şi de atunci tot zboară, revenind din când în când la bază.