Arhivele lunare: Aprilie 2011

Prietena noastră…

Standard

Când erau copiii bebeluşi, sesizam adesea privirile admirative ale trecătorilor de pe stradă, aruncate pruncilor mei. În special femeile se arătau înduioşate de cât de mici şi scumpi sunt toţi copiii. Pe când se afla pe segmentul descendent al curbei atenţiei primite din partea străinilor, David a primit un cadou care a schimbat cursul lucrurilor. Dacă o întrebaţi pe Riana, o să vă spună că e vorba de Cici. Nu, nu e bonă…de altfel nu s-ar putea numi cadou, ci pedeapsă. Să mai încercăm…Nu e un animal de companie, deşi de multe ori am primit solicitarea pentru o asemenea achiziţie. Un indiciu: Cici a luat locul mijlocului de transport infantil, cu tracţiune maternă, folosit anterior. Ah, era imposibil să nu vă daţi seama! Da, este vorba de bicicleta care l-a făcut vedetă de multe ori, pentru simplul fapt că îi lipsea ceva. Dar era ceva esenţial pentru o bicicletă…Cum era cântecelul acela?

„O zi în care n-ai făcut nimic,

E-o zi pierdută,

O zi în care n-ai făcut nimic,

E ca o plută,

Ca o plută fără apă…

…Şaua fără bicicletă,

Bicicleta fără roţi,

Şi-un bunic fără nepoţi.”

Bine, bicicleta noastră avea roţi, dar n-avea pedale. Şi uite aşa multă lume se mira cum merge un copil cu o bicicletă fără pedale. El mergea bine, mersi, doar că, ştiţi cum e cu lucrurile care ies din tipar – sunt observate imediat. Unii, mai curajoşi din fire, mă întrebau de ce nu are pedale, alţii îşi exprimau mirarea faţă de persoanele cu care se însoţeau şi au fost unii care chiar m-au întrebat de unde am luat-o şi cât a costat. Cel mai important lucru, însă, este ce a reuşit să facă această bicicletă pentru David.

Dorindu-ne să îi obişnuim de mici cu mişcarea fizică pe prichindei, ne-am propus să le oferim motive să şi-o dorească. Cum mersul pe jos începuse să devină plictisitor, ne-am hotărât să cumpărăm o bicicletă. Ciprian a studiat piaţa şi a venit cu câteva propuneri. După consultări, am decis:

Trebuie să fie o bicicletă uşor de manevrat – copiii noştri crescuţi la bloc nu sunt prea vânjoşi şi multele kilograme ale vehiculului le-ar face demersul neplăcut şi ar putea chiar să renunţe.

Să fie rezistentă – ca să poată fi transferată de la o generaţie la alta, fără prea mari schimbări estetice.

Şi să îl înveţe pe copil mersul pe bicicletă fără a mai apela deloc la intens folositele roţi ajutătoare. Şi iată că am dezvăluit şi secretul lipsei pedalelor – învăţarea păstrării echilibrului pe bicicletă. De fapt Cici avea pedale, dar le ţineam în cufăr pentru ziua în care David va fi fost pregătit să le folosească.

S-au împrietenit foarte repede cei doi şi ne-am bucurat care mai de care de beneficiile aduse de această prietenie: eu că nu îl mai trăgeam pe David după mine la plimbare, el că avea un mijloc de locomotie comod şi mai rapid, Ciprian că are un urmaş în ale ciclismului şi Riana că avea braţele mele numai pentru ea, în plimbările noastre.

În curând sărbătorim un an de la achiziţie. Între timp David a hotărât că este pregătit pentru marea schimbare – ataşarea pedalelor. Dar despre asta în articolul următor.

Anunțuri

Pur şi simplu

Standard

Într-o bună zi m-am gandit să o îndemn pe Riana să termine mâncarea din farfurie, motivând că nu am unde să îi pun următorul fel. Având treabă prin casă, am plecat, fără să fiu prea convinsă că îndemnul meu va avea efect. După un timp m-am întors şi…surpriză: farfuria era goală. Conţinutul ei, însă, zăcea întins pe masă. La rezolvarea aceasta nu prea mă gândisem.

Şi de câte ori nu mi-au demonstrat copiii că în viaţă chiar şi cele mai grele probleme au soluţii mai simple decât m-aş fi aşteptat!