Arhivele lunare: Iunie 2010

Rugăciune de copil

Standard

Pentru că Riana încă nu ştie să vorbească pe înţelesul nostru, tot despre David am să povestesc şi de această dată. Rugăciunea este o ocazie foarte bună de a-i învăţa pe pitici să se apropie de Dumnezeu şi să exerseze încrederea aceea inocentă care ne face de aşa de multe ori, pe noi, cei mari, să ne aducem aminte cum trebuie să ne rugăm. Dacă ar fi să caracterizez modul lui David de a se ruga aş spune: scurt, concis, adaptat la context, fără cuvinte formale…o rugăciune de copil, ce mai! La masă, de exemplu se roagă să păzească Domnul mâncarea. Nu înţeleg încă ce conexiuni au dus la consacrarea acestei expresii pentru rugăciunea de masă, dar nu uită niciodată să o folosească. Astăzi i s-a făcut foame înainte de a se trezi Riana pentru masa de prânz, aşa că s-a rugat „să se trezească Riana după ce mâncăm noi şi să mâncăm tot ce vrem noi”. Problema cu Riana constă în faptul că atunci când mănâncă amândoi, eu trebuie să mă ocup mai mult de ea, iar el e nevoit să mănânce singur, lucru care nu-i face plăcere.

La rugăciunea de seară, de cele mai multe ori avem ocazia să aflăm lucrurile despre care şi-a dat seama în acea zi că şi le doreşte. Într-o duminică seara i-a cerut Domnului ca „tata să stea cu noi acasă”…cu siguranţă că nu s-a gândit ca tata să-şi piardă locul de muncă, dar mie cam aşa mi-a sunat. Ieri s-a uitat cu Ciprian pe o carte cu păsări şi nu ştiu ce au discutat ei, că atunci când a venit la culcare, L-a rugat pe Domnul să cumpărăm şi noi un binoclu. Evident, n-a ştiut să-i zică binoclu din prima ci a spus „din acela de uitat” şi a pus mainile la ochi in formă de binoclu.

La sfârşitul zilelor cu activitate intensă îi povesteşte Domnului tot traseul zilei respective cam aşa: „că am fost în parc cu bicicleta, că am văzut căluţii, că am venit acasă, că am fost cu tata la magazin, că ne-am dat pe toboganul roşu…”

Rugăciunea „Tatăl nostru” am început să o învăţăm pe melodie. Îi place foarte mult, deşi cântecelul nu e prea uşor. Când ajunge însă la partea cu ispita, are o variantă adaptată: „Tu fereşte-mi pasul din spitale!” Cu siguranţă, ispita pare mult prea abstractă pentru mintea lui, în timp ce spitalul reprezintă un pericol real. Si tot la capitolul adaptari la situatia personală ar intra textul Psalmului 1: „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea ferată…”

Cât despre cer, povestea lui sună cam aşa: „Mă urc în copac şi de acolo mă urc în cer. Iau şi telefonul cu mine şi te sun de acolo, că acolo telefonul meu o să se repare”.

Anunțuri