Arhivele lunare: Aprilie 2010

Altfel de viaţă

Standard

 

 

Ieri am fost să o vizităm pe bunica mea. Nici copiii, dar nici Ciprian nu o cunoşteau. Spre ruşinea mea, nici eu n-o mai vazusem de aproape şase ani. Daca ma gândesc bine, nici nu ştiu de ce mi-a luat aşa de mult timp să ajung la ea. Desigur, bunica locuieşte la ţară, dar nu într-un sat oarecare. Am o mulţime de amintiri frumoase legate de locurile acelea. Sătucul este unul din acelea uitate de timp, dar se află pe malul lacului Razim.

Acum mi-am dat seama şi mai bine de diferenţa dintre viaţa la ţară şi cea în sufocanta capitală. Într-o singură zi am reuşit să vedem o mulţime de animale şi păsări, fără să ne fi propus acest lucru. Cum autostrada mărginea un lan de cereale, ne-am intersectat cu un grup de şase căprioare. Apoi, ajungând în zona Dobrogei, am văzut lebede, un pelican, o pupăză, pescăruşi, lişiţe, raţe sălbatice, o nutrie harnică, o mulţime de măgăruşi, bibani –  pescuiţi sărăcuţii şi tot la realizările omului – un arici lovit de o maşină, şi încă vreo două soiuri de păsări pe care nu le ştiu. Ce să mai spun de cai, capre, oi, vaci, raţe, gâşte, găini, cocoşi, câini, pisici? Mătuşa care locuieşte cu bunica avea ouă de găină la incubator, aşa că am văzut pui de o zi precum şi câţiva care chiar atunci spărgeau coaja oului. Când să plecăm, David s-a uitat bine la pui şi şi-a ales: „Hai să-l luăm pe acesta la noi acasă.” Puiul de găină mai lipsea din apartamentul nostru! Ştiu, dacă aş fi fost în locul lui, aş fi făcul la fel, poate chiar aş fi insistat mai mult pentru adopţia puiului. Firea mai puţin pervertită a copiilor îi face mai sensibili la influenţa naturii, mai dornici de a avea animale prin preajmă. Însă, probabil că dacă o sa-i mai ţinem mult în Bucureşti o să-i lecuim de astfel de dorinţe. Aşa că imi propun să fac mai multe eforturi de a le face cunoştinţă cu sălbăticia, cu viaţa mai rustică pentru că acum este timpul.