Arhivele lunare: Martie 2010

Lumea virtuala

Standard

Nu-i prea simplu pentru un părinte să-i explice unui puşti curios cum e cu virtualul. Mai ales dacă este vorba de o vârstă la care imaginarul nu se prea distinge de realitate. Cum n-am găsit o modalitate de a-l lamuri pe David despre această chestiune, el ne oferă destul de frecvent motive de amuzament pe această temă.

La începutul anului a primit de la verişoara lui, Denisa, o felicitare electronică interactivă. Un caţeluş şi doi şoricei iţi aduceau trei bulgări de zăpadă, iar tu trebuia să faci cu ei un om (de zăpadă, evindent). Mai primeai şi ceva accesorii de la o altă grupă de şoricei, după care, munca iţi era răsplătită cu un „I wish you a Mary Christmas” cântat de însuşi omul de zăpadă. Aşa de dragă i-a fost lui David felicitarea, încât a învăţat să folosească mousul reconstituind iar şi iar omul de zăpadă. Într-o duminică băieţii mei au făcut un om de zăpadă adevărat. I-au pus frumuşel ochii, nasul, gura şi tot ce trebuia. Omuleţul fiind gata, nu le mai ramase decât să îl admire mai de la distanţă. Aşteptă David puţin, dar în cele din urmă dădu glas nedumeririi: „Tată, dar de ce nu cântă?”

De puţin timp a început voinicul nostru să deseneze în Paint. Într-una din zile se aşeză în faţa calculatorului şi-mi spuse: „Am pus cateva foi in calculator şi acum desenez.”

Sper că primăvara s-a gândit să vină cu adevărat ca să ne putem relua drumeţiile prin parcuri, pentru că iarna asta am stat prea mult în bârlog şi am cam uitat cum e viaţa în aer liber. Desigur ca David a avut in acest timp ocazia să prindă gustul calculatorului. L-am găsit intr-o zi cu laptopul în braţe, conectat la internet (ceea ce nu e prea simplu de făcut) şi vizitând un site de socializare.

Aşadar, bine ai venit primăvară!

Anunțuri

Joaca, nu jucarie

Standard

Adesea imi place sa-i privesc pe David si Riana jucandu-se impreuna. Este o activitate foarte relaxanta. De obicei totul incepe cam asa: David vine langa Riana si incepe sa o gadile. Daca si ea este amatoare de joaca, incepe sa rada in hohote. Alte ori, el incepe sa faca cine stie ce ghidusii, mai mult sau mai putin inspirate. De cele mai multe ori eforturile ii sunt rasplatite cu rafale de ras din partea destinatarei. Se mai intampla uneori ca David sa se apropie periculos de mult de Riana, astfel incat manutele ei agere ajung in bogata lui podoaba capilara…Este destul de iute ca sa reuseasca sa-l traga putin de par pana cand izbuteste el sa se salveze. Desigur, nu doar parul lui David este ravnit de micuta noastra. Pana astazi am avut un ficus asezat pe podea, in sufragerie. Cum mobilitatea Rianei a cunoscut imbunatatiri consistente in ultimile saptamani, bietul copacel aproape ca a chelit. Se pare ca are o pasiune pentru flori, pe care ar avea de la cine sa o mosteneasca, n-am ce spune. Dar deocamdata nu a gasit cea mai potrivita cale de exprimare a acestei pasiuni. Astazi am observat-o cum se intindea sa prinda macar o frunzulita din floarea pe care doar ce am primit-o de la Ciprian. Din fericire era suficient de sus pusa ca sa nu o poata ajunge. In cele din urma am luat toate cele trei ghivece cu florile supravietuitoare si le-am scos pe balcon.

Cand este vorba de impartit jucarii, e putin mai greu. Nu stiu cum se face, ca David isi doreste tocmai jucaria pe care o are Riana in mana. In cele mai fericite cazuri, vine la ea cu o alta jucarie pe care i-o intinde. Nu este neaparat nevoie ca ea sa se arate catusi de putin interesata de acea jucarie pentru ca el sa faca schimbul. I-o lasa pe aceea si el pleaca fuguta cu jucaria ravnita. Dar credeti ca Riana se lasa pacalita?

Un alt joc foarte interesant se desfasoara cam asa: David ii intinde o jucarie Rianei. Ea intinde mana, dar cand sa o prinda, el trage brusc jucaria. Stiti ce urmeaza? Hohote de ras din partea amandurora.

Vorba mamei: Parca sunt doi ursuleti care se joaca.