Dedicaţie

 

Pe 5 decembrie a fost ziua lui David. Cinci ani. Mă uit la el, mă uit şi la mine şi mă intreb unde s-a furişat aşa de repde timpul acesta. Încă îmi mai sunt vii în minte amintirile copilăriei mele. Toate au fost ca ieri. Dar David are cinci ani, deci ar trebui să fie cam alaltăieri. În zilele acestea scurte, de când ne-a împodobit căsnicia, a reuşit să facă ceea ce multe soţii ar dori sa facă în dreptul soţilor lor: să ne schimbe. Da, un copil, deşi este aşa de neputincios (sau poate tocmai deaceea) are o putere extraordinară de a-i schimba pe cei mari şi tari. Îmi amintesc cum în ziua sosirii de la maternitate, l-am aşezat pe un colţ de pat şi i-am făcut o poză. Parcă era o furnică pe potecă.

Copile cu bucle gri-aurii, ne-ai colorat viaţa. Ne-ai descoperit toată frumuseţea lumii acesteia. Ne-ai făcut să ne simţim mândri că suntem părinţi. Ne-ai provocat imaginaţia. Ne-ai învăţat să ne jucăm. Ne-ai lăsat fără timp de plictiseală. Adesea ne-ai pus pe jar. Ne-ai umplut casa cu jucării şi culori vesele. Ne-ai schimbat priorităţile. Ne-ai demonstrat că suntem dependenţi de Dumnezeu. Ne-ai determinat să fim uniţi. Ne-ai învăţat să uităm de noi înşine. Ne-ai făcut oameni maturi cu adevărat.

Cum o să reuşim să îţi întoarcem toate binefacerile?

Ştiu că oricât ne-am strădui, nu vom reuşi, dar ne rugăm Domnului să completeze viaţa ta  cu ceea ce noi nu vom putea face pentru tine.